Vis

Realitatea e așa cum ți-o construiești. Sau cum alții ți-o construiesc fără legatură cu așteptările tale.

Doar realitatea din noapte nu depinde de nimeni. Îți dorești ca măcar noaptea realitatea să fie așa cum vrei tu. Știi ca degeaba îți dorești pentru că mereu te trezești înainte de sfârșit. E real? Nu-i. Încearcă sa adormi la loc, să reiei visul de unde s-a terminat și să-l continui bine, să-l colorezi cum vrei. Pune capul pe pernă și încearcă să adormi la loc, să-ți reiei visul de unde ai rămas, să dormi etern pentru ca ești constient că doar visul poate să-ți aducă împlinire. Chiar dacă asta se întâmplă numai noaptea.

După ce te-ai trezit numai coșmarurile continuă. Te trezești, bei apa, schimbi perna, adormi și întotdeauna continuă. Povestea e aceeași, și imaginile. Și nu te mai trezești pentru că ești conștient că de oricâte ori te-ai trezi va continua. A doua zi ești terminat. Fie pentru că ți-a fost frică să mai adormi, fie pentru că ai adormit și ți-ai petrecut toata noaptea în coșmarul tău. Rezultatul e același, doar metodele altele. Vrei să ai posibilitatea să-ți alegi realitatea, să o construiești din bucăți așa cum vrei tu. Ca atunci când erai mic și construiai castele din lego, de fiecare dată alegând culoarea care-ți plăcea fără să ții cont de simțul estetic al cuiva, după gusturile tale. Și aveai castelul cel mai frumos. Doar așa ți-ai putea construi realitatea ta frumoasă, fără a ține cont de regulile esteticii.

Visezi în culori. Dacă nebunia ta îți colorează timpul n-o lasa să plece. Pentru că ai deveni un orb care încearcă sa ghicească culorile pipăind. Și ție întâi îți place să vezi și abia apoi să pipăi.

 

17021442_1249326898521785_4124639160744992936_n

Dor

Dorul știi cum e? Ca în momentul acela când deschizi ochii la miezul nopții și ai gura uscată, dulce ca atunci când erai mic si mâncai lipici, întinzi mâna spre noptieră dar nu găsești paharul cu apă, mergi cu tălpile pe gresia rece din bucătărie și-ți amintești că ai citit în ziare că apa va fi oprită și te gândești că va trebui să aștepți până dimineață să-ți cumperi apa. Și simți că doare îngrozitor, setea și dorul dor îngrozitor.
Dorul știi cum e? Ca în momentul acela când ai fost părăsit și stai cu genunchii la gură și ai vrea sa poti plânge, urla, dar nu poti scoate niciun sunet, ești de împietrit, ai vrea să fumezi dar mâna nu se poate întinde după brichetă pentru că doare îngrozitor de tare și ți-e teamă că dacă te miști o să te spargi în mii de bucăți pe covor. Și simți că doare îngrozitor. Dragostea și dorul dor îngrozitor.
Dorul știi cum e? Ca în momentul acela când te întorci pe strada pe care ai copilarit și casa de acolo nu mai e a ta, poți doar să te uiți la ea și să-ți amintești. Dar niciodată nu o să mai poți intra acolo. Te așezi pe bordură și plângi. După ce a fost mai frumos în viața ta și niciodată nu se va mai întoarce. Și nu te mai întorci nici tu. Doar la înmormântarea bunica-tii, care de mulți ani te întreaba când mai treci pe la ea. Și tu îi spui “o sa trec când am timp ” Și moare. Și simți că doare ingrozitor, casa și dorul dor îngrozitor.
Dorul știi cum e? Ca în momentul acela când îți sună telefonul și cineva îți spune că unchiul tău, care îți cumpăra țigări când aveai 15 ani și care te iubea așa de mult, a murit. A murit pur și simplu. Și simți ca doare îngrozitor, oamenii și dorul dor îngrozitor.
Dorul știi cum e? Ca în momentul acela când îți tai mâna, nu arde, doare. Sângele țâșnește, apeși cu o batistă, schimbi batista, totul e plin de sânge, încerci să faci o cafea și totul se transformă într-o mocirlă plină cu sânge. Torni spirt și îți vine să urli dar taci și suporți pentru că vrei să mai poti mângâia ochi , mâini, trupuri, guri, să mai fii om, să fii întreg. Și simți că doare îngrozitor, sângele și dorul dor îngrozitor.
Și prin toată mizeria cu care te-ai ales în viață, uneori puțin, alteori mult, dar care nu a plecat niciodată ci stă și colcăie adânc, iar uneori erupe ai aparut tu. Cu corpul tău cald de care lași pe unul și pe altul să se sprijine, cu mâinile cu care îi alinți, cu ochii cu care îi iubești, cu urâtul și stralucirea ta, cu răul și binele tău, cu iubirea și ura din tine, cu păgânul și credința din tine, cu boala și leacul din tine, cu păcatele spuse, nespuse, neuitate, nespălate.

Știi? Știu.

indexFiecare om își cară durerea la deal, apoi o ia la vale, când crede ca a terminat o ia de la capăt. Pe fiecare îl doare.
Cu unii te întâlnești, ca din greșeală îți ating mâna, iar atunci când simti pielea altui om atingând-o pe a ta nu mai există cale de întoarcere. Trebuie să te așezi lângă el și să îl privești în ochi.
Unii zâmbesc tot timpul, și-au săpat adânc pe chip o jumatate de cerc de la o ureche la cealaltă. Privirea lor nu te convinge, în ochi nu au putut ciopli zâmbete cu dalta. În ochi e tristețea profundă, pe aia nu și-au sculptat-o. Îi privești.
-Stii?
-Stiu.
Râde deja beat, bea din sticla și râde, încontinuu, grotesc, la un moment dat hohotește ca în filmele cu fantome.
Taci și îl privești, astepți și i te uiti în suflet, iar el știe că ai aflat și vorbește, începe să vorbească încet și rar, închizi ochii, îi iei mâna și asculți. Asculți cu sufletul, cum altfel ai putea să privești durerea decât cu sufletul? Și sufletul celuilalt cântă trist până când cerul se face lacrimă de om. Fața își lasă coțurile gurii, îl vezi că nu mai zâmbește, toate i se adună pe chip și plânge. Își adună din amintiri bucățile de suflet și ți le arată. Și se face salcie în bătaia vântului cu ramuri și rădăcini care plâng de durere mai mult în șoaptă, dar îți pătrund timpanul și îți ard sufletul. Bate vântul, încă mai bate, dar tot mai încet, parcă ramurile s-au mai liniștit, s-au ridicat de pe pământ, parcă și omul se mai îndreaptă puțin.
Sunt oamenii care, ca și câinii de pe stradă au fost bătuți și le-a fost foame. Vrei să îi mângâi dar vor crede că îi lovești și vor mușca. Prea mult timp a fost asa, prea tare a durut, prea nu mai știu ce înseamna drag. Se trag înapoi, se chircesc într-un colt, își ascund ochii între labe să nu vadă. Dacă nu vad nu le mai este frică.
Îi lași sa te miroase cu răbdare și iubire, îți dezbraci sufletul și-l arăți. Nu te apropii, îi lași să îl privească doar. Și dacă într-o zi o să se ridice și o să vină spre tine nu o sa faci mișcări bruște să nu îl sperii, o să îl lași să pună capul pe sufletul tău până rana i se va face crustă.
-Nu vreau să te încarc.
-Nu ma încarci. Mă eliberezi, mă eliberezi de mine, mă faci fericită și ușoară, pentru că nimic nu-i mai de preț pe lume decât mâinile unui om în care să-ți poți pune sufletul.
Când pleacă începi să plângi în suflet, ca o ploaie. De ce nu se conjugă verbul a ploua? Prin verbul asta ți-ai fi putut defini starea, e singurul verb prin care ți-ai fi putut-o defini. Și pentru că există sinonime începi să scrii, zeci de sinonime, că să-ți aduni bucățile de suflet împrăștiat care-ți infectează coprul pe dinăuntru. În zilele în care plouă scrii, iar câinele vine la picioarele tale și-i simți botul cald și-l privești. Tace și te privește în suflet.
-Știi?
-Stiu.

Lasă-mi

107894133-352-k626960Nu-mi opri lacrimile, lasă-mi-le să curgă până vor seca pentru că prea multe lacrimi au fost șterse înainte să plângă.

Nu-mi opri strigătul pentru că prea multe strigăte au fost oprite în piept înainte să spună.

Nu-mi opri răsuflarea, pentru ca prea multe răsuflări au fost oprite înainte de ultima.

Nu-mi opri mâna, pentru că prea mult mâini au fost oprite înainte să atingă.

 Lasă-mă să te plâng, să te strig, să te respir, să te ating până te voi avea în mine pentru totdeauna

Spune

107894133-352-k626960Fiecare fibră din mine îmi spunea iubește, spune, spune, spune, arată, mângâie, alintă. Am vrut să-i ating gâtul și mâna mea a prins țigara din pachet și am fumat privindu-l. Am vrut să-i spun și am rămas în tăcere. L-aș fi atins și ar fi râs. Ești proastă. Cu încercarea disperată de a-mi descleșta buzele. M-am auzit spunând ceva despre o melodie stupidă. Am râs amândoi. Ești proastă. Eu plângeam, plângeam în mine simțind că în acel moment ceva a murit. L-aș fi putut săruta în spatele urechii și să-i șoptesc. Ar fi râs. Ești proastă.
Urlam în mine….spune, spune, spune, o să mori dacă nu spui acum, o să mori dacă nu atingi, o să mori daca nu alinți, tot ce ți-ai dorit, tot ce ai visat e aici, lângă tine, povara celor nespuse nu o să o poți duce. Și dacă ar fi râs, ce?
Nu o mai pot duce.
Te iubesc.