Iubesc

Silvia-3

Aș fi vrut să înțelegi că nu. Nu e adevărat că fiecare bărbat a însemnat ceva. Asta e o scuză născută din nevoia noastră a femeilor de a-i minți pe ceilalți, de a fi în ochii lor femeile care visăm să fim. Uite dragul meu, tu nu ai însemnat nimic. Dacă ți-aș spune asta cu siguranță ai refuza să crezi, prins în ideile tale despre dragoste, în visele pe care ai construit relația nostră, prins în teama de a te întoarce în realitatea ta. Toți avem realități triste. Unii le ascundem, alții ni le plângem în fiecare noapte, alții le negăm, alții ni le strigăm în gura mare.

Dragul meu, de atâtea ori am încercat să îți spun că ceea ce-ți imaginezi tu a fi un drum cu iubire alături de mine nu a fost așa niciodată. Că e iluzia care îți ține de cald în momentele când te intorci acasă. La tine acasă. Că e minciuna și secretetul tău pe care îl pui în fiecare seară pe pernă, perna aia care îți imaginezi că sunt eu, pe care o strângi în brațe, întors cu spatele la nevasta care așteapta o mângâiere de la tine. Că asta îți dă putere să îți porți în ziua următoare nefericirea prin lume.

Nu te-am iubit. Uneori te mințeam, își șopteam ce știam că aștepți și mă uitam cât de frumos te transformi în momentele acelea. Tocmai de aceea te și mințeam, pentru ca aveam nevoie de tine bărbat, sigur pe el și total capabil să mă satisfacă. În acele momente prindeai aripi și-mi placea să te privesc cum te transformam. Cum deveneai bărbatul care ai fi vrut sa fii, cum deveneai bărbatul de care aveam nevoie exact în acele momente.

De fiecare dată mă îmbrăcam și îți spuneam să nu crezi nimic din ce s-a spus, să crezi doar ce s-a întâmplat. Doar ce s-a întâmplat a existat, nu șoaptele, nu mângâierile, nu vorbele aruncate peste umăr. Doar descărcarea, cearșaful pătat și dușul de după, flaconul de gel de duș rămas pe marginea căzii și prosopul aruncat pe jos. Îmi plăcea să îl las aruncat pe gresia din baie și să ma uit, atunci când ies, cum ramâne acolo jos ud și mototolit, doar o cârpă folosită așa cum am fost eu, cum ai fost tu.

Ți-am spus de la început de ce am nevoie să iau de la tine și am inima împăcată că te-am prevenit. Că nu o să dureze, că nu o să se repete veșnic, că nu te iubesc, că de fapt nici nu îmi placi decât în acele momente. Pentru ca da, îmi plăceai atunci. Îți amintești când ți-am spus ca nu te plac? De ce ai crezut tu mereu că glumesc? De ce te-ai mințit tot timpul? De ce ți-ai creat lumea ta imaginară alături de mine?  De ce viața mea ți-ai imaginat că face parte din a ta?

Am jucat doar pe cartea sexului. Pe satisfacția de moment care ne-a ajutat un timp să ne putem întoarce în realitățile noastre, să le ducem, să uităm să le plângem, să ne simțim frumoși, să ne simțim împliniți, să ne mințim că trăim un timp.

Dar vezi tu, mereu ți-am spus că eu mă plictisesc, cu cât mai mult mă iubește cineva cu atat mai mult fug, nu pot să-mi permit luxul de a iubi, declarațiile de iubire îmi fac rău înca din ziua când mi-au fost șoptite pentru prima oară la ureche, că după un timp de folosit un om îl arunc fără regrete, așa cum arunc în fiecare dimineață prosopul pe gresia din baie. Seara îl pun în mașina de spălat, o seară, două, câte or fi. Apoi ajunge cârpa de șters pe jos, apoi îl arunc.

Dragule, nu te iubesc. Iubesc. Iubesc așa cum mă iubești tu. Cu disperare, deznădejdea că nu o să îl am niciodată și o mare de tandrețe pe care niciodata nu i-o voi putea dărui.

Așa ca tine iubesc….

2 thoughts on “Iubesc

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s